Page 1 - album spital 2014

Basic HTML Version

PREZENTARE
Spitalul General CF Simeria este cel mai vechi spital din judeţul Hunedoara, dat în folosinţă la 9 octombrie
1911 fiind totodată şi singura unitate sanitară din zona de vest a ţării aparţinând Ministerului Transporturilor.
Acesta are în prezent un număr de 111 paturi şi furnizează servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare
continuă pe 106 paturi pentru bolnavii acuţi în specialităţile medicină internă, chirurgie generală, neurologie
şi pe 5 paturi în regim de spitalizare de zi.
Serviciile ambulatorii sunt asigurate atât prin intermediul cabinetelor de medicină internă, chirurgie generală,
O. R. L., neurologie, obstetrică-ginecologie, psihiatrie, recuperare, medicină fizică şi balneologie, oftalmologie
si pneumologie, cât şi prin laboratorul de analize medicale, compartimentul radiologie şi imagistică medicală,
precum şi camera de gardă a unităţii.
În cadrul unităţii, la nivelul Ambulatoriului de specialitate al spitalului, este constituită şi funcţionează Comisia
Teritorială de Siguranţa Transporturilor, ce furnizează servicii medico-psihologice specifice personalului care
concură la siguranţa transporturilor şi navigaţiei, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare.
Certificările ISO 9001:2008, ISO 14001:2004, OHSAS 18001:2007, RENAR - SR EN ISO 15189:2007 obținute
încă din anul 2011, aduc un plus de valoare acestei investiţii şi încununează activitatea administrativă şi
organizatorică susţinută a conducerii Spitalului General CF Simeria din ultimii 4 ani, în conformitate cu
strategia unităţii: de a conferi calitate actului medical, eficienţă şi eficacitate în serviciile de specialitate oferite
tuturor pacienţilor care se adresează unităţii noastre, în mod echitabil.
1